Întrebarea din noaptea de alaltăieri

Mă trezesc aproape în fiecare dimineaţă la imposibila oră 4,30 pentru consultaţii on line cu clienţii de peste ocean (nu mă pot plânge, la Paris mă trezesc la 3,30). Cei mai mulţi dintre ei îmi solicită interpretări astrologice, însă de la o vreme majoritatea mi-au cerut să le deschid cărţile de tarot pentru întrebări punctuale. Aş putea să spun că printre americani sunt mai mulţi cei intrigaţi de tarot decât de astrologie. În România, există încă credinţa tacită că orice consultare tarologică e înrudită cu un gest vrăjitoresc; astrologia e îngăduită pe seama calculelor matematice care dau iluzia unei “ştiinţe” în sensul materialist al cuvântului, dar în percepţia publică, tarotul ţine în continuare de cel mai întunecat ocultism.  Am obosit să le spun tuturor că o dorinţă puternică fixată pe o altă persoană (în bine sau în rău) este cel mai periculos act de magie pe care îl poate comite cineva – prin comparaţie, jocul tarotului e inocent. În fine.

Alaltăieri noapte am avut întâlnire pe skype cu o domnişoară din Florida. Am trecut cu bine prin toate aspectele complicate ale hărţii până la partea finală legată de previziuni unde am întrebat-o dacă a avut un deces recent în familie. Într-adevăr, murise bunica maternă şi am anunţat-o că există o moştenire, o sumă de bani modestă care ar putea să vină către ea în urma deschiderii testamentului. Ei bine, din câte ştie ea, nu există un testament, dar a auzit ca bunica să îi fi lăsat totuşi un cont pe numele ei.   Am întrebat tarotul ce are de făcut ca să intre în posesia banilor şi au ieşit mai multe cărţi de spade plus Dreptatea. Răspunsul era evident: investigaţie + cale legală.  După care ea mi-a pus o întrebare care m-a blocat:

“Întreabă sufletul bunicii dacă vrea ca eu să intru în posesia banilor”.

Ei aici m-am surprins pe mine gândind cu aceeaşi superstiţie temătoare a legendelor autohtone: “eu nu mă apuc să invoc sufletul nimănui”. Numai că era deja 6 dimineaţa, a zbierat deja cocoşul vecinului din fundul grădinii (nu vom fi o ţară civilizată până când nu vor înceta să cotcodăcească găinile, lighioane imbecile, în plin centrul Clujului) şi mi-am făcut curaj. La urma urmei, orice întrebare adresată tarotului presupune deschiderea ochiului interior către o formă de pan-psihism. De ce ar fi această întrebare mai gravă decât altele, dacă, la urma urmei, eu nu chem pe nimeni, ci pun o întrebare?

După care mi-am dat seama cât de nepoliticoasă era întrebarea. Păi imaginaţi-vă că aţi murit şi cumva aveţi acces să comunicaţi direct cu un membru al familei prin intermediul a ceva astrolog insomniac din Peru. Vi s-ar părea politicos să vi se adreseze o întrebare cu răspuns  da sau nu? I-am spus că refuz să focalizez întrebarea pe această problemă. Am reformulat prin:

Ce are sufletul bunicii să-i comunice?

Dacă tot o întrebăm, să avem bunul simţ să ascultăm ce are de spus. Mi-au ieşit următoarele trei cărţi:

king of cups95ec239d3692ea99cc2b7ab45b3a25b17271741f9fcd227e6ae5060c292837c7

Regele şi Regina de Cupe urmate de 10 de cupe, cartea împlinirii în dragoste în interiorul unei familii burgheze cu copii. Adică, să îşi găsească un soţ bun care să o iubească, să îl iubească la rândul ei şi să facă copii. Acuma, ştiţi ce? Cu tot respectul şi veneraţia, apăi fi-r-ar să fie de bunică! Exact asta e şi obsesia bunicii mele, dar dacă tot ai trecut în lumea de dincolo, nu se presupune că vezi lucrurile de undeva de sus? Că ai o perspectivă mai puţin terestră?  Sau obiceiurile vechi nu mor nici dincolo? Dragilor, la faza asta cedez.

Asta este, iubiţi şi fiţi iubiţi!

One thought on “Întrebarea din noaptea de alaltăieri

  1. Poate ca tocmai datorita unei perspective mai putin terestre bunica a inteles ca iubirea daruita in modul cel mai sublim si primita la randu-ti, este mult mai importanta decat o mostenire sau alte lucruri care devin prioritare
    de multe ori in viata noastra. Chiar Isus ii spune acelei femei in Biblie “iertate-ti sunt tie pacatele ca mult ai iubit”.Deci iubirea adevararata chiar ne poate mantuii, elibera, cum doreste sa o spuna fiecare.
    In alta ordine de idei,sau poate nu, in ce sens o dorinta puternica in legatura cu o anumita persoana, nu ma refer aici la a-i dori ceva rau, intra la magie. Se spune “cere si vei primi” desigur daca o faci cu credinta si lasand pe Dumnezeu sa aleaga calea. Adica incercand ca acea cerere sa fie integrata cu vointa Divina , sa nu incalce liberul arbitru al celuilalt de aceea am precizat ca Dumnezeu sa aleaga calea astfel ca totul sa fie armonios.
    Multumesc inca o data pentru ceea ce faci aici.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s